NOUTATI

Destinații pe care orice iubitor de cafea ar trebui să le viziteze

Ai o pasiune pentru călătorii? Visezi la orașe pline de atracții culturale sau plaje tropicale îndepărtate? Dar ce spui despre tărâmurile cafelei? Dacă ești un iubitor al cafelei de calitate, dacă îți place să afli lucruri interesante despre cafea, articolul acesta este pentru tine. Îmbină două pasiuni majore – cafeaua și excursiile – și îmbarcă-te într-o călătorie a aromelor preferate.

Pe lângă Brazilia, cel mai mare producător de cafea, unde cu siguranță vei avea ce vedea, ce experimenta, ce gusta, există o mulțime de destinații pe care orice iubitor de cafea trebuie să le memoreze, de la orașe cunoscute, la țări întregi. Ce mai aștepți? Fă-ți o ceașcă de Cafe del Sol și ia-ți un pix și un carnețel pentru a-ți nota toate destinațiile.

  1. Melbourne, Australia

O înfloritoare, multiculturală metropolă, Melbourne, Australia, are mai multe de oferit decât plaje și grătare. Orașul este renumit pentru artă, cultură, modă și, ai ghicit, cafea! Sunt o mulțime de cafenele și magazine de specialitate de vizitat, răspândite în multele cartiere ale orașului, pe care localnicii le numesc ,,sate”.

Dacă Melbourne este destinația pe care vrei să o alegi, ia în considerare să îți plănuiești călătoria în timpul expoziției anuale de cafea – cea mai populară din Asia, Regiunea Pacificului – care are loc în fiecare primăvară. Expoziția are diferite atracții: de la cultivatori la nivel mondial, la degustări de cafea și chiar cursuri și clase speciale pentru cei care doresc să-și facă propria cafea.

  1. Etiopia

Dacă vrei să construiești o conexiune mai strânsă cu cafeaua pe care o savurezi, ia în calcul o călătorie spre una dintre cele mai mari producătoare țări de cafea din lume. Fiind ,,locul de naștere al cafelei”, Etiopia are o serie de locuri deosebite de achiziție a cafelei, în special în capitala națiunii, Addis Abeba.

Piatra de temelie a culturii etiopiene este producerea cafelei manual. În aceste cunoscute ceremonii ale cafelei, familia și prietenii se întâlnesc pentru a prepara cafeaua de la zero – nu există niciun prăjitor  care să stea între boabele neprăjite și băutorul de cafea, în tot acest proces. Ei o prăjesc și o macină, înainte de a folosi o oală specială din lut pentru prepararea băuturii. Împrietenește-te cu localnicii pentru a lua parte la tot procesul. Astfel, ai parte de o experiență culturală inedită.

  1. Hawaii

Sțiai că singurul loc din Statele Unite unde crește cafeaua este Hawaii? Este gazda mai multor ferme celebre, unde se organizează tururi. Mai mult insula din Kona este gazda unui festival cultural de cafea anual. Desigur, cafeaua este principala atractie în așa-numitul Paradis al Pacificului. Petrece timp pe plajele aurii, cu palmieri înclinați, cercetează viața sălbatică a oceanului făcând snorkeling și vizitează unul dintre vulcani. Bineînțeles, cu câte o ceașcă de cafea savurată în fiecare dintre aceste locuri. Hawaii este unic în lume – sunt atâtea lucruri de văzut și făcut.

  1. Viena, Austria

Epicentrul cafelei în Europa nu este Paris sau Roma. Pentru numărul mare de cafenele, capitala cafelei este uluitoarea Viena. Cafenelele fac parte din cultura orașului, în așa fel încât au fost denumite ,,moșteniri intangibile” de către UNESCO. Alte atracții importante în Viena includ câteva palate, multe muzee și o mulțime de atracții istorice și culturale.

  1. Columbia

Această națiune sud-americană este unul dintre cei mai mari producători de cafea din lume, după Vietnam si Brazilia. Sunt o mulțime de ferme de cafea de vizitat și explorat și, datorită climatului variat, nu există nicio perioadă din an în care să nu se producă cafea în Columbia. Pentru a învăța mai multe despre creșterea boabelor de cafea și despre producția cafelei în ferme, poți vizita metropola Bogota. Pe lângă cultura cafelei, vei putea practica sporturi extreme de apă sau face drumeții prin pădurile luxuriante.

Café del Sol – Când gustul chiar contează.

Din aceeasi categorie:

Ethiopia Washed Sidamo Gr. 2

Cafeaua din regiunea Sidamo este cultivată în faimoasa vale ,,Great Rift”, care trece prin Kenya și taie direct inima Etiopiei. Aici cresc multe dintre cele mai renumite cafele din lume, chiar de-a lungul văii sau pe versanții munților. Etiopienii au consumat cafea în...

citește mai mult